Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Sfântul Apostol Andrei

Încununând corolarul edi­­­țiilor comemorative tipărite cu binecuvântarea ÎPS Arhiepiscop dr. Casian Crăciun al Dunării de Jos, dedicate Părintelui cărturar care a fost Patriarhul Nicodim Munteanu (Arhimandrit de scaun la Dunărea de Jos, 1902‑1908 și director la Seminarul „Sf. Andrei“ din Galați, 1908‑1909), Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos a scos în anul dedicat acestei personalități de frunte a Bisericii Ortodoxe Române, mai multe volume de mare folos duhovnicesc. Ele au apărut în prime ediții în anii când acest truditor neobosit se afla la Galați, la îndemnul și sub binecuvântarea episcopului de atunci, Pimen Georgescu, și s‑au răspândit „ca pâinea caldă“, așa cum ar trebui să se răspândească și acum, fiindcă un cuvânt de suflet, așa cum este el rostit sau scris de un învățător duhovnicesc este ca o „pâine“ din care trebuie să guste toți creștinii.

„CUVÂNTĂRI LITURGICE“ este a treia carte pe care o pre­zentăm  a Ar­hi­man­dritu­lui Nicodem Mun­teanu, re­­­publicată, apă­­­rută într‑o primă ediție în 1906. În cuvântul „Către cititori“ al autorului, el anunță că a decis publicarea acestor cuvântări pentru a îmbogăți „literatura amvonului“, făcându‑le clare și ușor de citit și de înțeles pentru oricine.

Și atunci, ca și acum, nu toți cei ce intră în biserică înțeleg ceea ce văd și aud. Unii vin ca la o „piesă“ cu care s‑au obișnuit și nu se străduiesc să‑i pătrundă înțelesul. Cartea Arhimandritului Nicodem are tocmai rostul de a da un sens actului liturgic, de a‑l apropia de inima și mintea creștinului, fie el cult ori de rând, pentru ca adevărul propovăduit în biserică să fie însușit de fiecare creștin care‑l ascultă.

Când intră în biserică, creștinul trebuie să fie conștient că intră în Casa Domnului și nu într‑un lăcaș oarecare, în care adevăratul stăpân este chiar Dumnezeu ‑ un loc de trebuință nouă, nu lui Dumnezeu, Care este în toate.

Explicarea Sfintei Liturghii, cea mai importantă slujbă din biserică, este cu atât mai de preț cu cât autorul are darul de a se face înțeles și a deschide „ușile“ minții noastre de la cele pământești către cele cerești.

Toate aceste cuvântări care explică actul liturgic și atitudinea creștinilor care împreună cu preoții se roagă pentru săvârșirea lui, sunt daruri de preț pe care Arhimandritul Nicodem Munteanu ni le‑a lăsat peste veacuri și pentru care îi suntem pe veci recunoscători.

Violeta Ionescu

Pelerinajul de Florii

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook